Cupa Continentală: Corona Brașov – HK Mogo Riga: 3-5 (0-2, 0-1, 3-2)

Fără patru jucători importanți (Wacey Rabbit, Huba Bors, Zsombor Molnar și Nelson Armstrong fiind indisponibili), echipa noastră a debutat în Ucraina  (la Bovary), în turul II (grupa C) a Cupei Continentale,  în fața reprezentantei  unui hochei superior celui românesc: campioana Letoniei: HK Mogo Riga.

În ciuda  indisponibilităților și a diferenței de valoare dintre hocheiul  leton și cel românesc, echipa noastră a reușit un meci bun.

După primele două reprize scorul era 3-0 în favoarea letonilor însă echipa noastră a fost urmărită de neșansă, ratând mai multe situații clare de gol.

În debutul reprizei a treia, Gergo Biro a reușit să reducă din diferență.
Însă, trei minute mai târziu, letonii au reușit din nou să se distanțeze la trei goluri, marcând pentru 4-1.
Însă, în minutele 47’41” și 49’20”, „lupii” au reușit să se apropie la doar un gol, marcând prin Pavlo Borysenko (în superioritate numerică, asistat de către Peter Balazs și Daniel Trancă) și Cody Fowlie (asistat de către Gergo Biro și Roberto Gliga).

Mâine, echipa noastră va întâlni reprezentanta gazdelor, echipa Donbass Donetsk.