„Lupii” revin pe gheață în efectiv aproape complet!

În acest weekend Corona „Wolves” Brașov revine pe gheață după pauza prilejuită de turneul echipei naționale.

Dacă înainte de această pauză competițională echipa noastră a evoluat o perioadă destul de îndelungată cu indisponibilități în lot, acum cea mai mare parte a jucătorilor care au fost accidentați  (Wacey Rabbit, Gergo Biro, Huba Bors) sunt apți de joc iar lotul echipei a fost completat cu doi jucători străini deosebit de experimentați.

Astfel, în acest weekend vor debuta pentru „lupi” și cei  mai noi membri ai „haitei”: Sam Labrecque (un fundaș canadian de 27 de ani cu meciuri în EBEL și prima ligă franceză) și Jared Brown (33 de ani, fost campion al Ligii Erste, un „centru” foarte spectaculos și tehnic, unul dintre cei mai importanți jucători ai ligii în ultimele sezoane, cu meciuri atât la DEAC, MAC Budapesta *pentru care a evoluat și în prima ligă slovacă, cât și la UTE).

În acest moment antrenorul Julius Penzes nu se poate baza pe un singur jucător din lot: atacantul Zoltan Molnar (încă accidentat).

Astăzi vom întâlni în deplasare echipa ACSH Gheorgheni, echipă pe care o întâlnim pentru a treia oară în acest sezon.
În precedentele două meciuri echipa noastră s-a impus atât în deplasare (pe 29 septembrie) cu scorul de 9-4 cât și la Brașov (pe 25 octombrie) cu scorul de 2-1.

Mâine vom întâlni, la Brașov, echipa maghiară DEAC, o altă echipă pe care o întâlnim pentru a treia oară în acest sezon.
În primul meci, disputat la Brașov (pe 4 octombrie) echipa noastră s-a impus cu scorul de 3-1 iar în cel de-al doilea meci, disputat la Debrecen (pe 3 noiembrie), „lupii” au reușit să câștige doar un punct, fiind învinși în prelungiri cu scorul de 4-5.