Etichetă: Corona

Corona Braşov Wolves este în finala Campionatului Naţional!

Doar trei meciuri au fost necesare ,,lupilor”, pentru a obţine calificarea în finala Campionatului Naţional. Corona Braşov Wolves a tranşat disputa cu Dunărea Galaţi în favoarea ei, în minimum de dispute (trei), după 4-3 şi 6-1 acasă şi 2-1, în deplasare.

Meciul de la Galaţi, disputat sâmbătă seara a fost dominat de echipa pregătită de Martin Lacroix, care a deschis scorul în prima repriză, prin Arpad Mihaly (min. 9,22).

După a doua repriză fără goluri, în ultima parte a meciului au fost înscrise două goluri : primul marcat de Ede Mihaly (min. 46,36), care a adus egalarea pentru gălăţeni, al doilea, care a înclinat definitiv balanţa, marcat de Corona, prin Zsolt Molnar (min. 58,25).

Scor final : 2-1 (1-0, 0-0, 1-1) pentru Corona Braşov care câştigă şi meciul şi cel puţin o zi în plus de odihnă, faţă de favorita celeilalte semifinale, HSC Miercurea Ciuc, care tocmai a pierdut al treilea meci, disputat la Gheorghieni (3-4), astfel încât respectiva semifinală se prelungeşte. 

,,Am dominat şi acest al treilea meci, echipa a jucat bine şi s-a dovedit unită şi determinată. Partida a curs liniştit în favoarea nostră, iar Galaţiul nu a reuşit să ne pună prea multe probleme, aşa cum ar fi dorit, asta pentru că echipa noastră a fost mai bună. De data aceasta, arbitrajul a fost obiectiv şi nu au fost probleme din acest punct de vedere. Am avut ceva probleme, datorită unor accidentări uşoare, printre care şi cea a lui Klempa, însă sperăm ca aceasta să se recupereze până la debutul finalei. Fundaşul Clarke nu a jucat, însă el va putea fi folosit în următoarea partidă”, ne-a spus Emilian Cernica, preşedintele secţiei de hochei Corona Braşov.

Corona Brasov Wolves pierde primul meci al sferturilor de finala

Corona Brasov Wolves pierde primul meci al sferturilor de finala
Debreceni HK – ASC Corona Brasov
2:1 (1:0, 1:1, 0:0)

Jerry Andersson, antrenor principal Corona Brasov Wolves

“Am avut 12-15 sanse extraordinare de a inscrie dar unde nu am finalizat, in timp ce ei au avut 3-5 sanse dar pe care au reusit sa le finalizeze intr-o maniera simpla. Jucatorii trebuie sa realizeze ca jocul simplu e mai sigur si ca astfel pucul ajunge mai usor in plasa. Am fi putut castiga acest meci dar cand tii pucul in loc sa pasezi in treimea adversa si ei se apara strans, nu este usor sa castigi. Trebuie sa invatam din greselile noastre si sa punem in practica ce stabilim la antrenamente. Astfel in mod normal dupa doua reprize ar fi trebuit deja sa fie 4-1 pentru noi. Acum mergem acasa sa jucam alte meciuri unde avem si alte posibilitati.”

Poza de Zoltan Tamasi