Etichetă: interviu

Martin Lacroix : ,,Încercăm să construim o echipă mai bună decât cea de anul trecut ”

Odată cu intrarea ,,lupilor” pe gheaţă, pentru antrenamentele specifice, şi-a făcut apariţia la Braşov şi antrenorul Martin Lacroix, care va conduce Corona Braşov Wolves şi în sezonul viitor. Ajuns la Braşov după un drum lung, antrenorul canadian va intra pe gheaţă alături de elevii lui, mai vechi sau mai noi, începând de miercuri. Până atunci, a avut amabilitatea să ne acorde un scurt interviu

Rep.: Din nou la Braşov …

Martin  Lacroix : Am revenit la Braşov şi sunt foarte fericit că m-am întors.

  1. : Cum a fost vacanţa ?

M.L. : Am fost acasă, în Canada, unde mi-am revăzut familia şi prietenii, practic pe toată lumea. Acum am revenit la Braşov, sunt puţin obosit, pentru că am fost pe drum, dar voi recupera rapid.

R: Iar acum te-ai întors la muncă, pentru că începe un nou sezon…

M.L.: Desigur. Am revenit, pentru că va începe un nou sezon. Avem jucători noi şi unii care au revenit la echipă. Cei noi voi ajunge curând la Braşov, ne vom strădui să-i integărăm şi să facem o echipă mai puternică decât sezonul trecut. Este drept, au plecat alţii, pe care am contat anul trecut, dar vom încerca să-i înlocuim cu jucătorii noi. Vom face multe teste cu jucătorii, pentru a aduce echipa la acelaşi numitor comun. Cert este că va fi o competiţie între ei, pentru a se impune fiecare.

  1. : Echipa va participa la un turneu amical în Slovacia, premergător startului sezonului

M.L. : Aşa este, vom juca acest turneu amical, pentru a pregăti cât mai bine sezonul oficial. Vom întâlni la Zvolen echipe care practică un hochei bun. Va fi un turneu foarte util, în primul rând pentru echipă, care va câştiga în omogenitate. Va fi din zi în zi mai bine, sunt convins de asta. 

  1. : Viitorul sezon oficial ne oferă o nouă competiţie, deschisă câştigătoarelor campionatelor din Europa…

M.L. : Da, Continental Cup, care ne va oferi posibilitatea să ne confruntăm cu cele mai bune echipe europene. Va fi bine pentru echipa noastră, pentru că vom câştiga experienţă, care ne va folosi în campionatul intern şi în Erste Liga.

 

 

Interviu Kari Rauhanen – noul antrenor Corona Wolves Brasov

1. Aţi ajuns de puţină vreme la Braşov. Cum vi se pare oraşul? V-aţi acomodat aici?

Pot spune ca da. Deocamdata locuiesc intr-o pensiune cocheta din centrul Brasovului, ocazie care mi-a permis sa vad un pic si centrul. Pana acum, totul pare foarte ok.

2. Ce părere aveţi de patinoar şi de condiţiile oferite?

Patinoarul este unul de nivel inalt iar facilitatile oferite completeaza imaginea perfecta. Pot spune ca da, avem tot ceea ce ne trebuie pentru a ne desfasura activitatea in conditii optime.

3. V-aţi format o părere despre echipă, despre posibilităţile ei? Unde credeţi că mai este de lucrat, pentru ca echipa să joace spectaculos şi eficient?

La atitudine avem de lucrat mult mai mult decat la partea tehnica, insa, le luam pe toate treptat, cu rabdare si pasiune pentru hochei. Exista un mix foarte bun de tinerete si dorinta de afirmare, o combinatie extraordinara, as putea spune.

4. Cum apreciaţi lotul de jucători, pe care îi aveţi la dispoziţie? Este un lot echilibrat apărare-atac, sau aţi mai avea nevoie de jucători, în apărare sau atac?

Balanta pe care o are echipa in acest moment, nu este tocmai perfecta, dar aici intervine misiunea mea ca antrenor in a optimiza acest lucru. Imediat cum Josh isi va reveni si va fi apt sa joace, vom fi mult mai aproape de perfectiune insa, aducerea de noi jucatori va fi mereu o optiune valabila. Deocamdata, prefer sa nu dezvalui si alte detalii, intrucat, dupa cum am mai spus, acea analiza pe care o fac cu privire la jucatori, este in curs de desfasurare. Vom vedea..

5. Cunoaşteţi echipele din Liga Mol? Credeţi că echipa pe care o antrenaţi poate să ajungă într-o fază avansată a competiţiei?

Bineinteles ca putem ajunge in playoff. Totul depinde de cum jucam si cat ne daruim pe gheata. Inca mai sunt 16 meciuri de jucat si cartile sunt inca nescrise.

6. Aţi jucat cu rivala echipei din Braşov, HSC Miercurea Ciuc şi v-aţi format o impresie despre aceasta. Credeţi că echipa Corona Wolves poate depăşi echipa din Ciuc, în finalul sezonului regulat din Liga Mol sau în campionatul naţional?

Din ce am vazut pana acum, un singur lucru imi e clar, ei sunt mai uniti ca si echipa, insa, asta nu inseamna ca sunt si mai buni, nivelul e oarecum asemanator. Eu voi lucra, in principal, la nivelul psihologic al jucatorilor mei. Trebuie sa devina mai agresivi dar, in acelasi timp, trebuie sa fie mult mai uniti si mai altruisti intre ei, pe gheata. Dupa ce vom ajunge in playoff-ul Ligii Mol, singura limita care va mai exista pentru noi, va fi…cerul..

7. Personal, ce obiective aveţi, până la finalul sezonului?

Obiectivele echipei sunt si obiectivele mele. Ele au ramas neschimbate, asa ca, voi face tot posibilul sa le indeplinesc, unele chiar sa le depasesc, asta imi doresc, insa, va fi posibil doar cu sprijinul jucatorilor mei.

Kari Rauhanen – noul antrenor Corona Wolves Brasov‏

Astazi, 11 decembrie 2013, a fost convocata o conferinta de presa ce a avut ca principal subiect, prezentarea noul antrenor al echipei de hochei Corona Wolves Brasov dar si motivele inlocuirii lui Greg Lindqvist. In cadrul conferintei de presa, detaliile au fost oferite de Emilian Cernica, presedintele sectiei de hochei seniori din cadrul clubului ASC Corona 2010 Brasov si Zoltan Olti Pasca, actionar in cadrul aceluiasi club.

Emilian Cernica a declarat urmatoarele: “Astazi vom sustine o conferinta de presa mai speciala, in urma unor succesiuni de lucruri mai putin favorabile echipei noastre, din pacate, intrucat am luat ca masura schimbarea antrenorului. Personal, eu as fi prefarat sa luam masuri asupra unora dintre jucatorii echipei, insa, datorita faptului ca hocheilul romanesc are un numar limitat de jucatori seniori de hochei pe gheata, sa spunem, ca a fost mai accesibil sa inlocuim antrenorul. Am discutat cu Greg si am convenit ca el sa faca un pas inapoi, fapt sustinut de evolutia echipei din ultimele meciuri dar si de unele lucruri  ce au tinut de comportamentul sau. Eu personal, imi doresc ca Greg sa ramana la Brasov, asta am si discutat cu el, bineinteles pe alta grila de salarizare dar si fara sa mai aibe legatura cu echipa de seniori, urmeaza ca el sa ia o decizie in urmatoarele zile. El este un om deosebit, jovial si deschis, insa, nu putem neglija atat rezultatele cat si speculatiile referitoare la ceea ce se intampla in cadrul echipei. Ii suntem recunoscatori pentru trofeul obtinut sezonul trecut dar si pentru efortul depus in evolutia acestei echipei. Ceea ce trebuie neaparat sa mentionez, este faptul ca, daca acum am facut o mare concesie in ceea ce priveste schimbarea antrenorului, pe viitor nu imi voi mai calca pe principii iar nereusitele vor fi atribuite strict fiecarui jucator in parte, in functie de implicarea sau neimplicarea fiecaruia in evolutia echipei. Voi avea personal, grija, sa fiu mult mai strict cu jucatorii, cu pretentiile lor, de multe ori nejustificate, dar si cu salariile acestora.”

Cu privire la noul antrenor al echipei, Kari Rauhanen, Emilian Cernica a declarat: “Cartea de vizita a Dlui Kari il recomanda pe deplin, are reputatia unui antrenor hotarat si ferm, ceea ce ii lipseste in prezent acestei echipei. Sper sa poata umple lipsurile lui Greg si sa faca o treaba buna cu aceasta echipa.”

“Cum a spus si Dnul Cernica, dupa cele 6 meciuri pierdute consecutiv, am facut o analiza si am ajuns la concluzia ca trebuie sa recurgem la schimbari drastice. Fie sa schimbam cativa jucatori, fie sa schimbam antrenorul. Din pacate, decizia privind jucatorii, nu putea sa ne apartina noua, intrucat Greg a avut, de la inceputul acestui sezon, mana libera in alcatuirea echipei. El a renuntat la jucatori buni, a adus jucatori noi, unii dintre ei, tineri, care nu au suficienta experienta pentru a fi introdusi in componenta echipei in meciurile derby, am intinerit echipa dar am si redus gradul de experienta a acesteia. Cum spuneam, el a avut mana libera dar asta implica si responsabilitatea vizavi de rezultatele obtinute. Nu spun ca Greg a facut lucruri negative, dimpotriva, ii multumim pentru toate lucurile pozitive pe care le-a adunat in tot acest timp cat a fost antrenor. Revenind la discutie, sustin faptul ca era momentul pentru un suflu nou, pentru strategii si viziuni noi si, tocmai de aceea, am ales varianta de a aduce un antrenor nou. Acum va urma o evaluare a fiecarui jucator in parte si chiar ne bucuram ca Dnul Kari nu ii cunoaste pe jucatori, astfel incat, vom avea certitudinea ca evaluarea va fi facuta obiectiv. Pana la sfarsitul acestui luni, vom avea rezultatele evaluarii, fiecarui jucator ii va fi atribuita, la final, o nota. Pe baza acestor cifre, vom renegocia salariile. Sa nu cumva sa credeti ca acum, cu schimbarea lui Greg, totul se va “ingropa”, nu, abia acum urmeaza pasul 2 al schimbarilor, lucru care ii vizeaza pe jucatori. Preea mult timp am spus ca vom face schimbari drastice si, totusi, nimic nu s-a schimbat. Indiferent de consecinte, acum vom avea acele schimbari despre care tot vorbim. Personal, ii urez bun venit Dlui Rauhanen, spor la treaba si sper ca vom face o echipa buna.” – Zoltan Olti Pasca

Kari Rauhanen ne-a declarat urmatoarele: “Sunt aici, dupa cateva discutii purtate cu managementul acestui club. Sunt incitat de aceasta provocare, abia astept sa cunosc echipa si sa incep evaluarile. Sunt impresionat de patinoar si de facilitati, arata foarte bine totul, la prima vedere. Din pacate, nu am ajuns de foarte mult timp aici, nu cunosc prea multe despre echipa dar asta nu inseamna ca nu ne vom mobiliza pana sambata. Eu iubesc hocheiul, Greg este un profesionist, sunt convins ca a facut multe lucruri bune cu aceasta echipa, asta inseamna ca baza exista. Nu e ca si cum iei totul de la zero. Pana sambata, voi lucra doar la partea de mentalitate a jucatorilor si la agresivitatea lor, care trebuie marita considerabil. Abia dupa acest meci, voi incepe cu restul modificarilor. Vreau sa lucrez cu aces ti jucatori, pana descopar unde este problema acestei echipe, intrucat aparent, le au pe toate si, totusi, ceva nu se leaga. Experienta mea este vasta, de la copii de 5 ani pana la “veterani” in acest sport, totul este simplu, trebuie sa introduci un puc in poarta, atat. Si totusi, la Brasov, ceva se intampla pentru care rezultatele nu sunt satisfacatoare. Trebuie sa lucram impreuna, ca o echipa, sa uitam experientele nefavorabile, sa speram ca nu vom face schimbari majore si in randul jucatorilor si, vom vedea ce se va intampla. Deocamdata voi fi doar eu, nu voi avea un antrenor secund, cel putin pentru inceput. Oricum, contractul meu este, deocamdata, pana la finalul acestui sezon.”

Obiective pentru acest sezon, raman, in continuare, neschimbate, castigarea Campionatului National si intrarea in play-off-ul Ligii Mol. Cat despre zvonurile cu privire la plecarea lui Josh Bonar, Emilian Cernica a declarat: “80% va pleca, eu imi doresc asta, comportamentul lui, din multe puncte de vedere, ne-a dezamagit profund dar decizia finala ii va apartine, in totalitate, dlui Rauhanen”.

Corona Wolvesb vrea sa-si indrepte cat mai rapid imaginea sifonata

După cele trei înfrîngeri din Ungaria, în meciurile din Liga Mol, jucătorii și antrenorul echipei Corona au apărut în fața presei, pentru a-și expune părerea și a formula unele concluzii. Momentul pentru îndreptarea imaginii pare favorabil, cu atît mai mult, cu cît viitoarea adversară a echipei brașovene va fi UTE (duminică, 13 octombrie), pe gheața proprie. Dar, cum surprize pot apărea, nicio echipă nu ar trebui subestimată. Vă prezentăm o sinteză a declarațiilor de la conferința de presă

,,Acum că am început antrenamentele, vom da ce e mai bun din noi. Chiar dacă va fi greu, noi vom face tot posibilul să cîștigăm și să ne îndreptăm imaginea. Este sport, pînă la urmă, avem o echipă bună și ne așteptăm să caștigăm, în ciuda presiunii care există la această oră. Și chiar dacă nu vom cîștiga, suntem profesioniști și putem face față înfrîngerii. Ne vom regrupa și în acest week-end vom face în așa fel, încat să avem succes” – Josh Bonar, jucător Corona ,,Wolves”.
Continue reading „Corona Wolvesb vrea sa-si indrepte cat mai rapid imaginea sifonata”