Conducerea Coronei Brasov Wolves a facut apel, pentru primul meci de la Debrecen!

In conferinta de presa de azi, de la Patinoarul Olimpic Brasov, presedintele sectiei de hochei, Emilian Cernica, a facut cunoscut faptul ca, dupa primul meci jucat la Debrecen, s-a formulat un apel catreLiga Mol, directionat ulterior catre Federatia Internationala. Principala solicitare a acestui apel este o litera din regulamentul Ligii Mol care prevede ca, daca un meci nu incepe in 30 de minute de la ora oficiala, din cauza absentei arbitrilor, partida respectiva se poate rejuca.

„Am simtit inca de la inceputul sosirii noastre la Debrecen, o atmosfera ostila, care ne-a lasat un gust amar, noua, celor din delegatia Brasovului. Totul a culminat cand am asteptat minute in sir aparitia arbitrilor slovaci, care, chipurile, fusesera delegati sa conduca aceasta partida. In realitate, impresia mea este ca a fost o strategie bine pusa la punct, premeditata, pentru ca gazdele sa isi ia toate masurile de siguranta in favoarea lor, inaintea unei partide importante. Cum arbitrii slovaci nu s-au prezentat la meci, asa cum ne-am inteles, gazdele au delegat o brigada de arbitri amatori, din orasul maghiar, care se aflau la meci. Ulterior, am aflat ca arbitrii slovaci nici nu trebuiau sa vina la acel meci, asa cum ne intelesesem la ultima sedinta a Ligii Mol. Noi nu dorim sa castigam la masa verde, ci doar invocam acel articol de regulament, care ne permite rejucarea meciului.”

Meciurile de la Brasov, vor fi conduse sambata de arbitri centrali slovaci iar duminica, de arbitri centrali sloveni.