Al treilea meci, din prima faza a playoff-ului Ligii Mol, Corona Brasov Wolves – HK Debreceni, a adunat multa lume in tribunele patinoarului Olimpic Brasov, dornica sa asiste la un spectacol si un succes al favoritilor. Finalul le-a satisfacut fanilor doar primele asteptari, legate de spectacol, pentru ca, a fost intradevar un meci cu un ritm intens si realizari pe masura. Debrecen a deschis scorul in minutul 5’07’’, pentru ca Molnar Zsolt sa aduca egalarea in minutul 8’22’’. Totusi, in prima repriza, s-a mai inscris un gol, realizat de Debrecen, in minutul 13’19’’. A doua repriza a fost la fel de dinamica, si s-a incheiat nedecis, 1-1, oaspetii inscriind primii, in minutul 31’38’’ iar „lupii” egaland prin Klempa, in minutul 33’45’’. In ultima repriza, in ciuda eforturilor ambelor combatante, nu s-a mai inscris, chiar daca in ultimul minut Corona Brasov a scos portarul si a avut 2 jucatori in plus. Scor final 3-2 pentru HK Debreceni iar la general situatia este acum egala, 1-1. Urmeaza maine, al patrulea meci al confruntarii, de la ora 18.30, apoi inca doua meciuri in deplasare, in Ungaria.
„Cu siguranta a fost un meci foarte bun de hochei pentru fani, un meci care putea sa se incheie cu orice rezultat. Portarii au fost foarte buni, am avut niste goluri frumoase dar si multe alte sanse nefructificate. Sunt multumit de rezultat, chiar daca nu a fost un meci usor si a trebuit sa muncim intens de la inceput pana la final. A fost un adevarat meci de playoff, foarte strans dar bun. Am castigat, e tot ce conteaza in aceasta seara. Maine vom avea un alt meci, cu siguranta nici acesta nu va fi usor, trebuie sa ne odihnim si sa reintram in atmosfera de playoff.” – Jason Morgan, antrenor principal HK Debreceni
„Trebuie sa fiu de acord cu Jason, a fost un meci in care s-a jucat hochei de calitate, atmosfera a fost fantastica iar patinoarul plin de fani. A fost un meci strans, un meci adevarat de playoff. Sigur ca ne doream alt rezultat dar din pacate, in aceasta seara, nu ne-a iesit nimic in superioritate. Vom lucra la asta si speram ca maine sa fie alta situatie. Am avut sansele noastre de a inscrie, ambii portari au fost straluciti si merita felicitati. Partea buna in playoff e ca maine e o alta zi si va aduce un alt meci, cu un rezultat diferit, speram noi.” – Martin Lacroix, antrenor principal Corona Brasov