Corona Brasov Wolves, in fata sezonului 2013-2014 al Ligii Mol!

Se apropie momentul startului sezonului oficial 2013-2014 al competitiei slovaco – maghiaro – romane, Liga Mol. Marti, 3 septembrie, Corona Wolves deschide “balul”, alaturi de HSC Miercurea Ciuc, in meciul care se va disputa in orasul harghitean. Inaintea acestei confruntari, conducerea tehnica si administrativa a clubului brasovean dar si jucatorii au participat la o conferinta de presa, pentru a prefigura startul sezonului oficial.

Emilian Cernica, presedintele sectiei de hochei al Coronei, a declarat: “Primul meci este foarte important pentru moralul echipei. Vrem sa demonstram cat de bine ne-am pregatit in aceasta vara, eu cred ca ar trebui sa castigam acest meci si, bineinteles, mergem la Miercurea Ciuc doar pentru victorie. De altfel, noi vom urmari sa castigam in fiecare meci pe care il vom juca in acest sezon. Avem 4 linii bune, in urma achizitiilor de jucatori din aceasta vara si pot spune ca nu mai avem problemele sezoanelor precedente, pline de improvizatii. Din pacate, nu stim nimic legat de desfasurarea intrecerii interne pentru ca, practic, acum nu exista o federatie si nu are cine sa programeze campionatul Romaniei.”


Scopul acestui sezon este foarte clar, trebuie sa fim Campionii Romaniei dar si sa intram in playoff-ul Ligii Mol. Nu stim nimic inca, despre felul in care se va desfasura Campionatul Romaniei, ceea ce ne creaza dificultati in a planifica sezonul intern dar speram ca, in cateva zile, sa se definitiveze totul. Ne dorim sa fim prezenti in Cupa Continentala, ceea ce va insemna ca, va trebui sa castigam campionatul intern. Primul meci din Liga Mol este un derby, pe care il vom disputa la Miercurea Ciuc. Am incredere in echipa, avem 4 linii competitive, toate pot marca iar jucatorii care le compun sunt buni patinatori. Cei care au venit de la Ciuc, sunt de baza si am incredere ca, isi pot demonstra valoarea, chiar si impotriva echipei de unde provin.” – Greg Lindqvist, antrenor Corona Wolves.

Josh Bonar, a declarat: “Dupa o vara lunga, in care ne-am pregatit foarte bine, urmeaza debutul sezonului la Miercurea Ciuc. Sunt foarte nerabdator sa intram pe gheata si ne propunem sa avem rezultate cat mai bune in toate competitiile si bineinteles si in Liga Mol, unde avem startul maine. Avem o echipa buna si mult mai rapida ca in sezonul trecut, toate cele 4 linii fiind apte de un joc cat mai bun, cu multe goluri.

La randul sau, Pisarenko si-a exprimat aceeasi intentie de nerabdare in a juca primul meci al Ligii Mol: ”Asa cum spune si Josh, pregatirea de vara fara meciuri a fost buna dar plictisitoare, insa, acum dorim sa intram pe gheata intr-o partida oficiala. Ne-am antrenat mult si este momentul sa aratam ca suntem mai buni fata de sezonul trecut. Toata lumea este motivata in a juca foarte bine pana la ultimul minut al fiecarui meci. Ne dorim sa devenim lideri in Romania iar acest obiectiv, poate fi indeplinit si cu ajutorul celor tineri, care sunt dornici de afirmare si ne pot mobiliza pe toti.”

Partida HSC Miercurea Ciuc – Corona Wolves se va disputa de la ora 19.00 la Miercurea Ciuc si va fi condusa de 2 arbitri principali din Ungaria. De asemenea, meciul va fi putea fi urmarit, in direct, pe DigiSport 2.

Corona Wolves Brasov va juca primul meci acasa, in Liga Mol, duminica, 8 septembrie, de la ora 20.00, cu echipa maghiara Ujpest.