Corona „Wolves” Brașov – FTC Telekom: 2-5 (1-3, 0-0, 1-2).
În această seară echipa noastră a cedat meciul disputat în compania echipei maghiare FTC Telekom cu scorul de 2-5.
A fost totuși un joc bun al „lupilor”, care s-au lovit însă de un portar în mare formă, unul dintre portarii echipei naționale a Ungariei: Gergely Arány.
Pentru echipa noastră marcat în prima repriză, în minutul 14’58”, atacantul Péter Balázs-Szabolcs (asistat de către Daniel Trancă și Radim Valchar).
În repriza a treia, în minutul 48’26”, al doilea gol al „lupilor” a fost marcat de către atacantul canadian Cody Fowlie (asistat de către conaționalul său Carlo Finucci).
Pentru „lupi” urmează, săptămâna viitoare, trei meciuri în compania echipei ACSH Gheorgheni.
Pe 23 și 24 februarie vom întâlni echipa harghiteană la Brașov iar pe 26 februarie, în ultimul meci al sezonului regulat din Liga Erste, „lupii” se vor deplasa la Gheorgheni.
Pentru ca echipa noastră să câștige, în premieră, sezonul regulat al Ligii Erste, „lupii” au nevoie de minim 2 puncte din cele 9 puse în joc în aceste ultime trei meciuri.