Un nou jucător se alătură echipei noastre, fundașul David Szabo, de 21 de ani.
☑️Un fundaș masiv, de 189 de cm și 94 de kilograme, jucătorul născut la Miercurea Ciuc este format la academia echipei Fehervar, din Ungaria, unde a jucat 4 sezoane (din 2014 în 2018).
☑️Alături de Academia Fehervar, a câștigat campionatul de juniori U18 al Austriei (EBJL) în sezonul 2015/2016 și de două ori campionatul de tineret U20 al Austriei (EBYSL) în sezoanele 2014/2015 și 2017/2018.
☑️David Szabo a făcut parte în două rânduri din echipa națională U18 a Ungariei, participând la „Campionatul Mondial Divizia 1 A” în 2015 și la „Campionatul Mondial Divizia 1 B” în 2016 (unde a cucerit medalia de aur alături de Ungaria, învingând echipe precum Slovenia, Ucraina, Italia, Japonia și Coreea de Sud).
☑️S-a aflat și în lotul lărgit al echipei naționale U20 a Ungariei, alături de care a jucat 8 meciuri amicale internaționale.
☑️Sezonul trecut s-a aflat în lotul echipei Dunaújvárosi Acélbikák, alături de care a jucat 34 de meciuri în Erste Liga, înscriind un gol și oferind două pase decisive.
☑️Având dublă cetățenie, română și maghiară, va fi legitimat ca jucător autohton.
Bun venit la Brașov, David!
