DEAC – Corona „Wolves” Brașov: 1-2 (0-0, 0-0, 1-1, 0-0, 0-1)

Ieri seară, la ultimul meci din lunga deplasare din Ungaria, echipa noastră a reușit să câștige două puncte foarte importante.

„Lupii” au jucat la Debrecen, împotriva echipei locale DEAC.

După două reprize fără goluri gazdele au reușit să deschidă scorul în repriza a treia, în minutul 51’38”.

Însă echipa noastră nu a cedat lupta și – jucând fără portar pentru a avea superioritate pe atac – „lupii” au reușit egalarea în minutul 58’43” când Cody Carlson a marcat cu un șut imparabil (asistat de către Radim Valchar și Daniel Trancă).

1-1 – după terminarea timpului regulamentar.

S-a intrat în cele 5 minute de prelungiri și, cu toate că „lupii” au dominat și au avut câteva ocazii clare, nu s-a marcat.

Astfel, s-a trecut la seria de „șuturi de departajare.

Jucătorii noștri au reușit să marcheze trei goluri (prin Daniel Trancă, Radim Valchar și Zsombor Molnar – ultimul fiind și golul decisiv) iar portarul nostru Patrik Polc a apărat trei șuturi ale adversarilor.

„Lupii” ajung la 49 de puncte și urcă pe podium, cu un punct mai puțin față de echipa de pe locul 2: MAC HK Újbuda (care însă are 6 meciuri în plus).

În continuare, „lupii” vor reveni la Brașov și își vor începe seria meciurilor de pe gheața proprie.
Pe 24 și 25 ianuarie sunt programate două meciuri, contând pentru campionatul național, împotriva echipei Sportul Studențesc iar pe 28 ianuarie vom reîncepe meciurile din Liga Erste, primul adversar fiind chiar DEAC.