Debut perfect in Liga Mol!

Corona Braşov ,,Wolves” a pornit cu dreptul în noua ediţie a Ligii Mol la hochei pe gheaţă. Elevii lui Greg Lindqvist au câştigat marţi, pe patinoarul eternei rivale, HSC Miercurea Ciuc, după un meci pe care l-au dominat. Scor final : 4-2 (3-0, 1-2, 0-0), pentru Corona Braşov Wolves”. Golurile echipei braşovene au fost înscrise de Evgheny Pisarenko, Molnar Zsolt, Petres Tivadar şi Martin Saluga. De remarcat şi prestaţia bună a portarului Patrick Polc, care a salvat situaţii de gol.

Echipa din Miercurea Ciuc a avut multe minute de superioritate numerică pe gheaţă, însă Corona a realizat un bun joc de apărare şi a reuşit să câştige trei puncte importante, în prima etapă a Ligii Mol.

Greg Lindqvist, antrenorul ASC Corona Braşov a declarat după meci : „Este primul meci al sezonului, cel mai important este că am câştigat cele trei puncte puse în joc. Am făcut un meci destul de bun, am avut viteză şi numeroase ocazii de a marca. Ne-am uşurat misiunea înscriind rapid cele trei goluri, dar mai avem de muncă, pe plan defensiv. Avem şi câţiva jucatori noi în echipă, tineri, care au timp pentru a demonstra ceea ce pot.”

Într-o altă partidă, echipa slovacă Nove Zamky a furnizat o surpriză, trecând cu 3-1 de câştigătoarea ediţiei precedente, Dab Docler.

Echipa braşoveană va reveni acasă, urmând să se prezinte în faţa propriului public duminică, 8 septembrie, când va întâlni pe gheaţa Patinaorului Olimpic Braşov, formaţia maghiară Ujpest (ora 20,00)