Corona Brașov Wolves a câștigat patru puncte din ultimele două meciuri, disputate în Erste Liga și în Campionatul Național, în compania rivalei SC Miercurea Ciuc.
În prima partidă, ,,lupii”au jucat excelent, în fața propriului public, impunându-se cu 3-2 (0-0, 2-0, 1-2), la capătul unui meci cu multe realizări. Reușitele echipei Brașovului au fost semnate de Csiki Zoltan, Levente Zsok și Roberto Gliga.
În cel de-al doilea meci, jucat la Miercurea Ciuc, echilibrul s-a menținut până la finalul celor trei reprize 2-2 (golurile
,,lupilor” fiind înscrise de Zabludovski și Z. Molnar), după care au urmatminutele de prelungire, fără gol și apoi penaltyurile, care au dat câștig de cauză echipei ciucane: 3-2 ((1-0, 0-1, 1-1, 0-0, 1-0).
În clasamentul Campionatului Național, Corona Brașov Wolves se află pe locul 3, cu 26 de puncte (13 meciuri).
Pentru Corona urmează un nou turneu extern, în Ungaria, cu trei meciuri din Erste Liga. Este vorba despre partidele cu: DVTK Jegesmedvék (24 noiembrie), Dunaújvárosi Acélbikák (26 noiembrie) și UTE (27 noiembrie)
În clasamentul la zi al Erste Liga, Corona Brașov ocupă locul 6, cu 23 de puncte (16 partide disputate).