Mâine, începând de la ora 18:30, pe gheața Patinoarului Olimpic Brașov, se va desfășura meciul decisiv al finalei Campionatului Național 2020/2021.
Chiar dacă SC Miercurea-Ciuc conducea „la general” cu scorul de 2-0 după primele două meciuri, „lupii” nu au cedat și au reușit la rândul lor să câștige următoarele două meciuri, disputate la Miercurea-Ciuc.
03.05: SC Miercurea-Ciuc vs. Corona „Wolves” Brașov: 5-6 (3-0, 1-5, 1-1).
Chiar dacă adversarii au început mai bine și conduceau cu 3-0 după prima repriză, „lupii” au jucat „de totul sau nimic” în cea de-a doua repriză, pe care au câștigat-o cu scorul de 5-1. Astfel, grație a două goluri marcate de către Cody Fowlie și a câte unui gol marcat de către Cody Carlson, Josh McFadden și Radim Valchar, „lupii” au încheiat cea de-a doua repriză în avantaj de un gol.
Și chiar dacă în cea de-a treia repriză, în minutul 52’46”, adversarii au egalat la 5-5 (profitând de o dublă superioritate numerică), Cody Fowlie a reușit să marcheze golul victoriei în minutul 53’35”.
04.05: SC Miercurea-Ciuc vs. Corona „Wolves” Brașov: 0-3 (0-1, 0-0, 0-2).
Ieri a fost iarăși un meci „de totul sau nimic” pentru „lupi”.
Și aceștia au intrat pe gheață motivați să câștige și să aducă meciul decisiv la Brașov.
Daniel Trancă a reușit să profite de o dublă superioritate numerică și să deschidă scorul în minutul 07’31”.
În cea de-a doua repriză adversarii au forțat, încercând să egaleze și să „reintre în joc”, însă s-a opus portarul nostru Patrik Polc (care a reușit un meci extraordinar, încheiat cu un „shoot-out” – apărând nu mai puțin de 40 de șuturi).
În cea de-a treia repriză, în minutul 50’25”, Jack Combs dublează avantajul „lupilor” trimițându-și pucul în propria poartă în timpul unei „penalizări amânate”. Pentru acest gol a fost creditat atacantul nostru Tomas Klempa.
În minutul 58’07”, Radim Valchar trimite și el pucul în poarta goală, stabilind scorul final.
Mâine, începând cu 18:30, „lupii” vor juca „cu titlul pe masă” și cu gândul de a intra în istoria hocheiului brașovean pentru primul sezon în care echipa noastră câștigă ambele trofee naționale: cupa și campionatul.