Astăzi vă prezentăm un nou jucător străin care se va alătura echipei noastre pentru sezonul 2019/2020, un fundaș canadian experimentat și masiv – Logan Stephenson (33 de ani).
☑️Logan Stephenson este originar din orașul canadian Saskatoon, are o înălțime de 191 de cm. și 93 de kg.
☑️Este caracterizat ca un fundaș căruia îi place să intre în dueluri fizice, un foarte bun patinator și un jucător care ajută foarte mult atacul prin urcări în ofensivă și pătrunderi individuale spre poarta adversă.
☑️Mare parte a junioratului și-a petrecut-o la echipa Tri-City Americans (WHL), fiind unul dintre liderii echipei.
☑️În 2004 a fost „draftat” de către echipa Phoenix Coyotes (actuală Arizona Coyotes) în runda a doua a „NHL draft”.
☑️Nu a apucat să debuteze în NHL însă în perioada 2006-2011 a evoluat cinci sezoane consecutive în AHL (la echipe precum San Antonio Rampage, Iowa Chips, Rockford IceHogs și Adirondack Phantoms).
În total, a reușit să evolueze într-un număr de 323 de meciuri în AHL, realizând 36 de puncte.
☑️Din 2011 a intrat în circuitul hocheiului european, transferându-se în prima ligă norvegiană la echipa Vålerenga Oslo.
În sezonul 2011-2012 a bifat 28 de apariții în sezonul regulat pentru Vålerenga, realizând un număr de 23 de puncte (8 goluri și 15 pase decisive).
La play-off a jucat 13 meciuri și a realizat 7 puncte.
☑️În sezonul următor a semnat pentru echipa suedeză Karlskrona HK (care evolua în „Allsvenskan”, al doilea eșalon suedez).
După 21 de meciuri în „Allsvenskan” s-a reîntors în prima ligă norvegiană, la echipa Sparta Sarpsborg, pentru care a jucat 14 meciuri (realizând 14 puncte) în sezonul regulat și 6 meciuri (realizând 4 puncte) la play-off.
☑️Sezonul 2013-2014 l-a petrecut tot la Sparta Sarpsborg pentru care a jucat 44 de meciuri și a realizat un număr de 23 de puncte (7 goluri și 16 pase decisive).
☑️Din sezonul 2014-2015 s-a transferat la echipa japoneză Tohoku Free Blades (Asia League), unde a jucat în ultimele 5 sezoane.
În cele 5 sezoane de Asia League a evoluat într-un număr de 189 de meciuri în sezoanele regulate (realizând 116 puncte – 36 de goluri și 80 de pase decisive) și 21 de meciuri la play-off (realizând 13 puncte – 6 goluri și 7 pase decisive).
În sezonul 2014-2015 a reușit să câștige Asia League alături de echipa sa iar în sezonul 2015-2016 a devenit fundașul cu cele mai multe goluri marcate din întreaga ligă (17 goluri).
De asemenea, în sezonul 2016-2017 a fost numit în „linia ideală” a Asia League.
☑️Din acest sezon, Logan Stephenson a decis să revină în hocheiul european și a ales să accepte oferta echipei noastre!
Bun venit la Brașov, Logan!