,,Lupii” au câştigat la Gheorghieni, în Campionatul Naţional : 5-2

După câteva rezultate mai puţin aşteptate în Campionatul Naţional (înfrângeri la Ciuc şi la Galaţi), echipa Braşovului a reuşit o victorie importantă, pe gheaţa unei echipe considerată fortificată faţă de sezonul trecut, Progym Gheorghieni. Formaţia harghiteană reuşise anterior câteva rezultate bune, printre care şi două victorii la Galaţi. De data aceasta, ,,lupii” nu le-a lăsat nicio şansă celor de la Progym şi s-au impus pe patinoarul harghitean, cu 5-2 (1-0, 2-2, 2-0).

Asta, după ce Progym a condus cu 2-1, însă Corona a întors scorul şi a obţinut o victorie importantă şi pentru moralul echipei. Golurile Coronei au fost înscrise de : Wilgosh (min. 11,11 şi 57,35), Walls (min. 37, 53), Gliga (min. 39,31) şi McMillan (min.46,45). În poarta braşoveană s-a aflat Toke. 

Pentru Corona Braşov urmează o deplasare în Austria şi Ungaria, contând pentru Erste Liga.

Programul meciurilor:
27 octombrie : Vienna Capital II – Corona Braşov
29 octombrie : Ferencvárosi Torna Club – Corona Braşov
30 octombrie : Fehérvári Titánok – Corona Braşov