„Lupii” câștigă grupa A a turului 1 al Cupei Continentale și avansează în turul doi.

Echipa noastră, participantă în Cupa Continentală 2021/22 din postura de campioană a României, a reușit să câștige grupa A a primului tur.

„Lupii” au câștigat toate cele trei meciuri, învingându-le pe Mladost Zagreb (campioana Croației) cu scorul de 10-2, Buz Beykoz Istanbul (campioana Turciei) cu scorul de 13-0 și pe FC Barcelona (campioana Spaniei) cu scorul de 7-1.

Astazi, în fața Barcelonei, pentru „lupi” au marcat Andrei Vasile de două ori, Radim Valchar de două ori, Rareș Vasile, Roberto Gliga și Albert Zagidullin.

Pentru echipa noastră, în Cupa Continentală, urmează grupa D a turului 2, care se va desfășura în perioada 22-24 octombrie, la Amiens (Franța), unde alături de lupi vor mai evolua Amiens Gothiques (Franța), Hockey Asiago (Italia) și Acroni Jesenice (Slovenia).

După acest turneu, „lupii” se pregătesc pentru prima deplasare din Liga Erste în acest sezon, urmând a întâlni în Ungaria echipele Dunaujarosi Acélbikák (pe 30 septembrie), Titanok (pe 01 octombrie), DEAC (pe 03 octombrie) și DVTK Jegesmedvek (pe 04 octombrie).