Astăzi vă prezentăm un nou fundaș care se va alătura echipei noastre pentru sezonul 2019/2020, canadianul Nelson Armstrong (25 de ani).
☑️Nelson Armstrong s-a născut în orașul Peterborough (provincia Ontario), are o înălțime de 185 de centimetri și 93 de kilograme.
☑️A început hocheiul în orașul natal, la echipa Peterborough Petes, iar în perioada 2011-2013 a petrecut două sezoane în campionatul universitar american NCAA, la echipa universității din Saint Lawrence.
☑️După o revenire în orașul natal (unde a jucat în OHL pentru Peterborough Petes), s-a reîntors la universitate, evoluând în perioada 2014-2017 pentru echipa univeristății din Prince Edward Island în campionatul universitar canadian USports.
Nelson Armstrong a absolvit universitatea, fiind licențiat în economie.
☑️În a doua parte a sezonului 2016/2017 a decis să facă pasul spre hocheiul profesionist, semnând cu echipa Florida Everblades (ECHL).
În sezonul 2016/2017, pentru echipa din Florida a jucat un număr de 14 meciuri și a realizat 4 puncte.
☑️A urmat un nou sezon la Florida Everblades, fiind folosit într-un număr de 39 de meciuri în sezonul regulat (realizând 16 puncte – 4 goluri și 12 pase decisive) și în două meciuri de play-off.
☑️Sezonul trecut a evoluat pentru echipa Milton Keynes Lightning în campionatul profesionist al Marii Britanii (EIHL).
Pentru Milton Keynes Lightning a fost cel mai bun marcator dintre fundașii echipei, reușind să marcheze 11 goluri și să ofere un număr de 24 de pase decisive (realizând un total de 35 de puncte).
De asemenea, în Marea Britanie a urmat cursuri post-universitare (master) în administrarea afacerilor la Universitatea din Buckingham.
Bun venit, Nelson Armstrong!
Erik Roy si Everett Clark nu vor mai face parte din echipa noului sezon, din cauza unor motive personale ce ii aduce in imposibilitatea de a mai calatori in Europa. Astfel, datorita faptului ca perioada verii ajuta la perfectarea contractelor strainierilor, s-a ajuns la o intelegere amiabila cu ambii jucatori prin care acestia au devenit liberi de contractul semnat.