Progrsele „lupilor” nu au intarziat sa apara

Progresele apar!

Hocheiştii de la Corona Braşov trag din greu la antrenamente, pentru a le fi mai uşor în campionat. Sub comanda lui Adrian Mărtinaş, cel care s-a alăturat staff-ului tehnic odată cu reunirea lotului, hocheiştii traversează o perioadă cu un program de antrenamente încărcat.

Fără doar şi poate a fost perioadă foarte grea pentru jucători, pentru că veneau după vacanţă şi nu a fost uşoară readaptarea organismului la efortul fizic. Încet-încet au apărut şi progresele, pentru că văd asta în timpii pe care îi scoate fiecare. Am lucrat mult pe viteză, pentru că aceasta este specifică hocheiului dar şi pe forţă. Cum spuneam, nu e uşor şi nu le va în continuare, dar se vede că îşi dau interesul şi că încep să conştientizeze importanţa pregătirii fizice specifice”, a spus Adrian Martinaş.

Preşedintele secţiei de hochei de la Corona Braşov, Emilian Cernica, a declarat că perioada aceasta grea din pregătire nu putea fi sub nici o formă evitată având în vedere că îşi doreşte să facă performanţă în noul sezon.

Este o perioadă grea, pentru orice sportiv de performanţă, având în vedere că mai toate antrenamentele sunt bazate pe pregătire fizică. Din păcate, chiar dacă ştim că le este greu, nu putem să sărim această etapă. Am agreat programul făcut de antrenorul Adrian Mărtinaş întrucât aceste antrenamente se impuneau, mai ales după vacanţă. Nu a fost deloc uşor, normal că au apărut şi probleme musculare, dar acestea sunt perfect normale în acumularea fizică. Din punctul meu de vedere, nu am ce să le reproşez băieţilor, trag foarte bine în antrenamente şi au înţeles şi acceptat că toate acestea sunt spre binele lor. În mod cert, după această perioadă, dar şi după stagiul montan de la Piatra Arsă vom avea siguranţa că în campionat totul ne va fi mai uşor„, a spus Emilian Cernica.

Oficialul Coronei a mai adăugat că este mulţumit de transferurile făcute până acum, dar că vor mai apărea nume noi în lotul „lupilor” din acest sezon. „Se ştiu deja cele două transferuri făcute până acum, şi anume Richard Filip şi Patrik Polc, doi jucători pe care mi-am dorit foarte tare să îi văd, din nou «lupi», mai ales că le ştiu potenţialul şi am convingerea că ne vor ajuta. Normal că nu ne vom opri aici cu transferurile, curând urmând să apară la Braşov nume noi care vor da un plus de valoare lotului actual„, a mai spus Emilian Cernica.

„Lupii” Coronei au început antrenamentele în 1 iunie şi au avut incluse în program câte două şedinţe de pregătire pe zi, unul în Poiana Braşov şi altul în sala de forţă. În acest moment, antrenorul Adrian Mărtinaş îi pregăteşte pe hocheişti pentru testările fizice intermediare, care vor avea loc după cantonamentul de la Piatra Arsă. Stagiul montan se va desfăşura în perioada 4-17 iulie. „Dacă până acum a fost mai mult o readaptare a organismului la efort, în cantonament totul va fi intens iar acumularea va fi la cote maxime. Am încredere că la revenirea la Braşov vom fi în parametri pe care ni-i dorim, din punct de vedere fizic„, a spus antrenorul Adrian Mărtinaş.