YEVGENI YEMELYANENKO, incheie „haita lupilor” Coronei!

Ultimul transfer dinaintea inceperii meciurilor sezonului 2016-2017, la echipa de hochei Corona Braşov Wolves, este Yevgeni Yemelyanenko. Născut la Kiev, la 11.04.1981, Yemelyanenko are o vastă experienţă competiţională, fiind un jucător care se pliază foarte bine în ambele faze ale jocului, apărare şi atac. Acesta, va juca pentru Corona Brasov, in postura de autohton, fiind in aceeasi situatie cu Patrik Polc. În România, a evoluat în numeroase campionate la Steaua Bucureşti, aşa cum s-a întâmplat şi în ultimele două sezoane. În două sezoane a jucat şi în Liga Mol, cu Steaua. A mai jucat în Kazakhstan, Belarus, Italia şi Ucraina, unde a devenit campion naţional cu echipele la care a activat. Yevgeni Yemelyanenko are 1,86 m şi 87 kg.

 

„Odata cu venirea lui Yemelyanenko, lotul nostru este complet. Yevgeni este un jucator complet, cu o bogata experienta competitionala, fapt care va ajuta la securizarea culoarelor catre poarta noastra. Din cate stiu, are un caracter bun si este un om de echipa. Ii urez un bun venit la Brasov.” – Emilian Cernica, presedintele sectiei de hochei Corona Brasov