🆕🐺Bun venit, Samuel Labrecque!

Echipa noastră a reușit să se întărească  pentru restul sezonului cu fundașul canadian Samuel Labrecque (27 de ani).

Labrecque, născut la data de 20 februarie 1992 în orașul canadian Granby, are 173 de centimetri și 83 de kilograme.

Este un fundaș foarte ofensiv, sezonul trecut a evoluat în prima ligă franceză la Gap, fiind fundașul cu cele mai multe goluri marcate din ligă (11 goluri).

A început hocheiul în Canada, evoluând în timpul junioratului în ligi precum „Quebec Midget AAA Hockey League”, „Midwest Prep Hockey League” și „British Columbia Hockey League”.

În perioada 2011-2014 a evoluat în puternica ligă universitară americană NCAA, în echipa Universității Clarkson.

În perioada 2014-2016 s-a mutat în liga canadiană universitară USports, în echipa Universității McGill, unde a avut două sezoane foarte bune, în sezonul 2015/2016 primind titlul de „fundașul anului” în ligă.

În circuitul hocheiului european a intrat în 2016, când a semnat un contract cu echipa austriacă  Villacher SV (EBEL), unde a fost coechipier cu unul dintre cei mai buni jucători străini care au trecut vreodată pe la echipa noastră, americanul Kevin Wehrs.

În sezonul 2016/2017 a fost folosit de către Villacher SV în 52 de meciuri, marcând un număr de 26 de puncte (13 goluri și 13 pase de gol), fiind cel mai bun marcator dintre fundașii echipei.

A început sezonul 2017/2018 în ECHL (la echipa Wichita Tunder) însă după scurt timp s-a reîntors în EBEL la Villacher SV.
În cel de-al doilea sezon la echipa austriacă a fost folosit în 35 de meciuri și a marcat un număr de 14 puncte (3 goluri și 11 pase de gol).

Sezonul trecut a evoluat în prima ligă franceză („Synerglace Ligue Magnus”) la Gap.
În cele 41 de meciuri jucate sezonul trecut la Gap a reușit să marcheze 11 goluri (astfel devenind cel mai bun marcator dintre fundașii ligii) și a oferit coechipierilor un număr de 12 pase de gol.